Pentru siguranța rutieră

Reprezentanții Coaliției pentru Siguranță Rutieră au participat la conferința națională

De la șoselele morții înapoi pe drumul spre viață” organizată de Antena 3 (CNN), unde au subliniat necesitatea unor politici publice și a unui cadru care să coalizeze atât autorităţile, cât și mediul privat pentru demersuri privind creşterea nivelului de siguranță și de educaţie rutieră.

Concepută cu scopul de a identifica soluții pentru oprirea tragediilor – deja prea numeroase – de pe șoselele din România, conferința a reprezentat un cadru excelent pentru dezbateri pe tema siguranței rutiere, iar Coaliția pentru Siguranță Rutieră a avut posibilitatea de a transmite multe mesaje de impact, prin vocea reprezentanților Comitetului de Coordonare a CSR și a mai multor organizații partenere precum Academia Titi Aur, Fundația Siguranță Auto Copii, și, alături de reprezentanți relevanți ai mediului public.

Acest eveniment a reprezentat o ocazie foarte bună pentru a vorbi la unison despre siguranță rutieră și pentru a găsi soluții împreună. Găsiti mai jos lista de participanți și linkuri cu informații despre conferință și susținerile din cadrul acesteia:

Participanți invitați

Marian-Cătălin PREDOIU (Viceprim-ministru și Ministrul afacerilor interne),
Sorin-Mihai GRINDEANU (Ministrul transporturilor și infrastructurii),
Mihai CONSTANTIN (Purtătorul de cuvânt al Guvernului României),
Raed ARAFAT  (Secretar de Stat în Ministrul Afacerilor Interne),
Alexandru CIUNCAN (Președinte & Director General UNSAR),
Călin MATEI (Membru al Boardului UNSAR & al BAAR și CEO Groupama),
Radu DINESCU (Secretar General UNTRR),
Ion ARSENI (Vicepreședinte Asociația Edit),
Titi AUR (Academia Titi Aur),
Alice Dona MITU (Fondator Fundația Siguranță Auto Copii),
Cristina GHIȚĂ (ISJ – Ilfov),
Claudiu SOFRON (Specialist Asigurari AUTO UNSAR),
Poliția Rutieră,
Registrul Auto Român.



Leave a Reply